" > Ultimul episod al serialului 'The Walking Dead", amânat - Off the record
Connect with us

BREAKING NEWS

Ultimul episod al serialului ‘The Walking Dead’, amânat din cauza crizei cauzate de COVID-19

Ultimul sezon al serialului The Walking Dead nu mai poat fi terminat din cauza Coronavirusului. Industria cinematografiei a fost lovită în plin de pandemie. Cinematografele închise și producțiile suspendate anunță pierderi colosale.

Ultimul episod al serialului ‘The Walking Dead” a fost amânat de AMC. Echipa serialului ‘The Walking Dead’ a anunţat marţi că din cauza crizei provocate de coronavirus nu a putut finaliza post-producţia la ultimul episod al celui de-al 10-lea său sezon şi care nu va mai fi difuzat la 12 aprilie, cum era prevăzut, relatează EFE.

    ‘Din păcate, actualele evenimente au făcut imposibilă completarea post-producţiei la capitolul final al sezonului 10 al ‘The Walking Dead’, prin urmare sezonul se va încheia cu episodul 15, care va fi difuzat la 5 aprilie’, a informat echipa într-un mesaj pe Twitter.

    ‘Capitolul prevăzut ca încheiere va fi emis ca episod special în decursul anului’, precizează mesajul.

    Greg Nicotero, producător executiv şi unul dintre responsabilii principali ai serialului ‘The Walking Dead’, şi-a exprimat la rândul său regretul pentru această amânare.

    ‘Post-producţia, pentru cine are curiozitatea, implică efectele speciale, muzică, îmbinare de sunet … Acest proces durează aproape trei săptămâni înainte de difuzare. Sunt profund dezamăgit, dar episodul nu va fi deloc dezamăgitor’, a promis el.

    Pandemia de coronavirus, care a făcut ca industria globală a cinematografiei şi televiziunii să-şi amâne sau să-şi suspende intempestiv planurile, a avut deja un impact negativ asupra”The Walking Dead’, având în vedere că ‘The Walking Dead: World Beyond’, un ‘spin-off’ (serial derivat) ce urma să fie transmis din 12 aprilie a fost la rândul său amânat sine die.

    Inspirat din benzile desenate apocaliptice cu zombi create de Robert Kirkman, ‘The Walking Dead’ este unul dintre serialele cele mai populare din ultimii ani, deşi entuziamul publicului şi al criticilor s-a mai temperat în ultimul timp.

    Serialul, emis de canalul AMC, a determinat lansarea unei alte producţii de televiziune, ”Fear the Walking Dead’, care se difuzează din 2015 şi a ajuns la cel de-al 5-lea sezon.

Vezi ce seriale HBO și-au dublat audiența de la debutul pandemiei în Europa.

Continue Reading
To Top