Connect with us
pub

ȘTIRI ROMÂNIA

ȘOC: O universitate de prestigiu din România, dată în judecată pentru discriminare!

O universitate de prestigiu din România a ajuns să se judece cu proprii studenți.

    Potrivit unui comunicat venit din partea celor de la StudentHub, un grup de studenți au acționat în instanță Universitatea „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, sub acuzația de discriminare!

    Un grup de studenți din Cluj-Napoca, din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” și nu numai, au decis să dea în judecată prestigioasa instituție de învățământ. De ce? Ei bine, studenții susțin că ar fi fost neîndreptățiți din pricina unei hotărâri neconstituționale, ilegale, din partea Senatului UBB. Hotărârea în cauză vizează, susțin studenții, blocarea accesului nemijlocit la cursuri pentru studenții nevaccinați sau netestați, după ce, în această vară, conducerea Universității ar fi generat un antecedent grav prin care doar studenții vaccinați au putut beneficia de cazarea pusă la dispoziție de prestigioasa instituție de învățământ superior.

      Astfel, studenții nevaccinați din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, din Cluj-Napoca, s-au simțit discriminați de deciziile luate de conducere și Senat și au decis să meargă până și în instanță pentru a cere anularea acestora, în regim de urgență.

      „Un grup de studenți din Centrul Universitar Cluj-Napoca, în speță de la Universitatea „Babeș-Bolyai” și nu numai, au hotărât să acționeze împotriva unei hotărâri neconstituționale și ilegale, lipsite de orice logică și fundament științific emise de către Senatul UBB. Această hotărâre vizează blocarea accesului nemijlocit la cursuri pentru studenții nevaccinați sau netestați după ce, în această vară, conducerea UBB a generat un antecedent grav prin aceea că, doar studenții vaccinați s-au putut caza în căminele UBB.

        În condițiile în care drepturile studenților sunt încălcate flagrant prin faptul că li se impun restricții cu vădit caracter discriminator și, mai mult, acestea nu sunt și nici nu pot fi justificate prin argumente științifice valide de ordin medical, studenții au solicitat conducerii Universității Babeș-Bolyai suspendarea în regim de urgență a acestei hotărâri ilegale, ilogice și profund discriminatorii.

        Vaccinarea nu constituie în prezent, fapt demonstrat fără putință de tăgadă prin studii științifice oficiale, o soluție prin care se garantează imunizarea și mai mult de atât studii recente au arătat că și persoanele vaccinate transmit virusul ca cele nevaccinate. Realitatea demonstrează cu prisosință faptul că, în Israel, care este una dintre țările cu cel mai mare procent de vaccinați din lume, procentul de infectări la persoanele vaccinate este mult mai mare decât a celor nevaccinate, acestea manifestând chiar forme extrem de grave de Covid-19, în raport de persoanele nevaccinate.

         Testarea utilizând testele de tip RT-PCR pe lângă faptul că nu furnizează date valide, fapt demonstrat de către practica medicală efectivă precum și de nenumărați oameni de știință, are și dezavantajul că este invazivă și poate cauza și chiar cauzează alte afecțiuni. Aici nemaivorbind de faptul că testele trebuiesc să fie achitate de către studenții și trebuie efectuate la fiecare trei zile.

      Mai mult de atât în SUA după ce 18 luni au identificat fals-pozitiv persoanele cu Covid-19, testele PCR vor fi retrase în decembrie din practică pentru că nu diferențiază SARS-Cov-2 de virusul ce cauzează gripa sezonieră. CDC spune că laboratoarele de analize medicale vor putea folosi, pentru depistarea Sars-Cov-2, alternative autorizate de Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration – FDA) din Statele Unite. CDC recomandă clinicilor să folosească testele care poate identifica și diferenția COVID-19 și gripa sezonieră. Aceste noi teste se numesc „Flu SC2” și pot identifica Covid-19, Gripa A și Gripa B.

       Prin urmare vaccinarea, precum și utilizarea testelor de tip RT-PCR nu garantează în nici un fel securitatea medicală. În condițiile în care imunitatea dobândită în mod natural a fost, este și va fi singura în măsură să asigure securitatea imunologică, iar imunitatea de turmă este singura soluție cu adevărat validată de către istoria medicală, studenții doresc să participe fizic la cursuri și consideră că prezența lor nu va impieta cu nimic securitatea medicală a colegilor care au ales să se vaccineze și care ar trebuie să fie protejați de vaccinul făcut, conform chiar autorităților medicale.

       Reamintim faptul că în Centrul Universitar Cluj-Napoca USAMV-ul spre deosebire de UBB nu a adoptat nici o hotărâre restrictivă legată de prezența studenților la cursuri sau de cazarea în cămine. Toți studenții din cadrul Universității Babeș-Bolyai care doresc să se alăture acțiunii în instanță pot să contacteze grupul de inițiativă la adresa de email studenthub@protonmail.com, potrivit comunicatului venit din partea organizatorilor acestei inițiative.

        În această perioadă, multe centre universitare și facultăți se află încă în proces de dezbatere, în legătură cu desfășurarea anului universitar 2021-2022. Multe dintre acestea, conform surselor noastre, încearcă să găsească variante convenabile pentru toate categoriile de studenți și aduc în discuție desfășurarea cursurilor în sistem mixt, atât cu prezență fizică în săli, cât și în online. Desigur, procedurile sunt încă în dezbatere.

Continue Reading
Advertisement pub
To Top