" > Mâine se deschide metroul din Drumul Taberei, după ani de amânări
Connect with us

BREAKING NEWS

Mâine se deschide metroul din Drumul Taberei. Zeci de mii de bucureșteni așteaptă cu sufletul la gură să urce în metrou din stația lor.

Mâine se deschide metroul din Drumul Taberei. Cel puțin asta a declarat ministrul transporturilor, Lucian Bode. Lucrările la magistrala de metrou M5, Drumul Taberei – Eroilor s-au încheiat. Linia va fi dată în folosință marți, 15 septembrie.

”Domnule ministru, vă informez că suntem pregătiți să dăm în trafic cu călători magistrala de metrou M5, Drumul Taberei – Eroilor, în cursul zilei de mâine 15 septembrie. Așa cum ați spus, după semnarea celor 2 procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune, pe data de 11 septembrie, m anunțat public că Metrorex va realiza o serie de activități administrative, astfel încât în data de 15 septembrie, magistrala M5 să poată fi dată în exploatare cu călători, în condiții de siguranță și confort.” – a declarat ministrul Transporturilor.

Linia care ar lega Drumul Taberei prin subteran cu restul capitalei este așteptată de 9 ani de Bucureșteni. Drumul Taberei este astăzi unul dintre cele mai aglomerate cartiere din București.

10 trenuri vor circula pe noua magistrală, potrivit Metrorex. Lor li se vor adăuga alte 13 care în prezent sunt în procedura de licitație. Dacă achiziția va merge așa cum promite ministrul Bode, acestea vor intra în circulație până în 2022.

Linia de metrou care a fost începută în 15 noiembrie 2011 va fi una dintre cele mai moderne din Europa. Asta pentru că benficiază de instalații de ultimă oră. La nivel declarativ, trenurile ar putea trece prin stații la un interval de 90 de secunde. În realitate este urgentă însă achiziția de noi trenuri pentru ca fluxul mare de călători să poată fi susținut.

Off the Record.ro va urmări evenimentul de deschidere al magistralei și va veni cu ultimele date.

Continue Reading
To Top